Istoria produselor cosmetice - make-up, creme şi tratamente faciale antice

Secretele Cleopatrei - primul manual de frumuseţe din istorie

Egiptul antic reprezintă sursa celor mai multe bogăţii culturale, inclusiv a primelor produse de îngrijire. Cele mai vechi produse cosmetice au fost găsite în mormintele Egiptului din prima eră a Dinastiei - femeile foloseau diferite creme şi unguente parfumate pe baza de uleiuri vegetale şi ierburi aromatice pe care le depozitau în borcane. În acele vremuri, machiajul şi îngrijirea corporală reprezentau un fel de indicator al bogăţiei spirituale care i-ar fi adus pe egipteni mai aproape de zei, aşa că igiena şi îngrijirea se aflau pe primul loc.

Cleopatra este unul dintre cele mai puternice simboluri ale frumuseţii din Egiptul Antic, fiind cunoscută pentru preocupările ei legate de frumuseţe şi de îngrijire. Aceasta a fost considerată cea mai frumoasă femeie din lume, fiind singura care se ocupa constant de aspectul său. Prin urmare, Egiptul Antic s-a bucurat de primul manual de frumuseţe care conţinea tehnicile şi metodele folosite de către Regina Cleopatra pentru menţinerea unui corp frumos şi îngrijit - Cleopatrae gynoeciarum libri.

Noţiunea de frumuseţe era existentă în multe popoare şi culturi, însă Antichitatea Egipteană asocia frumuseţea cu noţiunea de “curat”. În acest sens, egiptenii îşi curăţau corpul cu grăsimi naturale şi diverse uleiuri, menite să hidrateze pielea şi să o protejeze de condiţiile meteorologice extreme cu care se confruntau - soare, vânt, frig, etc. De asemenea, uleiurile folosite pentru curăţarea corpului aveau şi rolul de a vindeca răni vizibile, muşcături de insecte sau vânătăi, aceste aspecte fiind extrem de inestetice pentru egipteni.

Eyeliner-ul, un produs de make-up extrem de folosit în zilele noastre, era folosit de către egipteni pentru împodobirea ochilor prin crearea unui contur asemenea unei migdale. Acest “eyeliner” folosit de către femeile Egiptului Antic avea în compoziție migdale arse, cupru oxidant, plumb, cenuşă, ocru şi minereuri de diferite culori. Fardul folosit în atichitate avea proprietăţi de combaterea a infecţiilor oculare, cea mai populară culoare fiind verdele de Mosyimit - cele mai preţioase culori se obţineau din amestecul argilei cu oxid de cupru sau fier. Tot în Egipt au fost produse şi primele parfumuri, acestea fiind folosite în ritualuri religioase.

Cosmetice letale

Din dorinţa de a avea un aspect fizic cât mai plăcut, femeile foloseau produse cosmetice şi tratamente faciale din ingrediente care dăunau corpului. Toxicitatea ingredientelor din care se producea pudra, spre exemplu, accelera procesul de distrugere al straturilor de piele. Femeile aristocrate foloseau pudră în compoziţia căreia se regăsea arsenic, plumb sau mercur pentru a-şi masca imperfecţiunile sub un strat gros de pudră albă. În acest fel, diferenţa dintre femeile aristocrate şi cele mai puţin privilegiate, din clasele de jos, era extrem de vizibilă.

Până în secolul al III-lea, machiajul era ceva total neobişnuit în Grecia - sprâncenele erau singurele care beneficiau de stilizare, fiind musai să aibă o formă cât mai arcuită. În timp, parfumurile şi fardurile aduse din Egipt şi Asia au ajuns şi pe teritoriile Atenei şi Spartei, moment în care una dintre marile doamne ale Atenei, Aspasia, a scris două lucrări despre tainele frumuseţii. Aceasta obişnuia să aplice un minereu de plumb pe faţă pentru a obţine strălucirea tenului, însă un medic Grec a dezvăluit efectele negative pe care le poatea avea plumbul aplicat pe piele.

Epoca Renaşterii italiene este marcată de imaginea femeii cu părul blond, lipsită de imperfecţiuni ale tenului, cu o piele cât mai albă. Blondul părului era obţinut din ingrediente precum șofran şi lămâie, care acţionau asemenea vopselurilor pe care le cunoaştem în ziua de azi. Femeile obişnuiau să stea afară, la soare, acoperite în totalitate de un voal care avea drept scop protejarea pielii faţă de soarele arzător, purtând pălării destinate aceluiaşi scop. La fel ca în Evul Mediu, machiajele folosite în această perioadă erau toxice, chiar letale, însă acest lucru nu prezenta prea mult interes pentru adeptele frumuseţii.

Secolele XVII - XVIII au reprezentat perioada în care cosmeticele au devenit puţin mai accesibile pentru clasele de jos, existând produse cosmetice din abundenţă la Curtea Regelui Franţei. Roşul reprezenta culoarea regală, fapt pentru care aristocraţii (femei şi bărbaţi) erau îmbujoraţi şi pudraţi atât pe timpul zilei, cât şi în timpul nopţii, iar perucile cât mai împopoţonate erau o necesitate absolută. În această perioadă, frumuseţea era aleasă în detrimentul igienei - erau folosite parfumuri care să ascundă mirosurile corporale şi machiaje pentru a masca urmele de murdărie de pe corp.

În secolul XIX, această manie a produselor de înfrumuseţare şi a perucilor a luat sfârşit - femeile au început să utilizeze mai puţin machiaj (puţină pudră şi puţină culoare roşie în obraji). Igiena a devenit din ce în ce mai importantă, întrucât moda feminină era reprezentată de rochii cu mâneci mai scurte şi cu decolteu, fiind imposibil să mai poată fi ascunse urmele de neglijenţă a corpului. Ba mai mult, produsele cosmetice folosite în exces erau considerate vulgare, fiind folosite doar de actriţe şi prostituate.

Produsele cosmetice au devenit mai puţin nocive abia în secolul XX, când cercetătorii au reuşit să creeze cosmetice care nu prezintă riscuri atât de mari şi care permit îngrijirea tenului şi a corpului. Industria de cosmetice a luat amploare, existând numeroase brand-uri şi numeroase categorii de cosmetice care vin în sprijinul femeilor de astăzi. Cu toate acestea, încă există produse cosmetice care sunt scoase de pe piaţă din cauza efectelor nocive pe care le produc asupra pielii.